În ultima perioadă am observat că există o practică neunitară la nivelul instanțelor de judecată cu privire la existența/inexistența caracterului de titlu executoriu a facturilor fiscale emise de furnizorii de gaze naturale pentru serviciile prestate. Apare astfel întrebarea dacă intr-adevăr facturile fiscale emise de furnizorii de gaze naturale reprezintă titluri executorii sau suntem în ipoteza unei interpretări deficitare din partea instanțelor de judecată.

I. Chestiunea în discuție:

În cadrul unor dosare civile, având ca obiect emitere ordonanță de plată sau cereri de valoare redusă, în cadrul cărora Avocații GFA reprezentau convențional Companii având ca obiect de activitate prestare servicii de furnizare gaze naturale, anumite instanțe de judecată au respins acțiunile astfel introduse pentru lipsă de interes. 

În opinia acestor instanțe de judecată (minoritară la nivel de țară), facturile emise de entitățile private care prestează servicii de furnizare gaze naturale reprezintă titlu executoriu pentru contravaloarea acestor servicii prestate, astfel că nu se mai impune obținerea unei hotărâri judecătorești pentru a consfinți existența unei creanțe deținute de furnizor împotriva clientului rău-platnic. 

Se pune astfel în discuție dacă într-adevăr facturile emise de furnizorii de gaze naturale pentru serviciile prestate reprezintă titlu executoriu, caz în care le putem pune direct în executare după expirarea scadenței (termenului de plata) sau trebuie totuși să obținem în instanță o hotărâre judecătorească (titlu executoriu) anterior demarării acțiunilor de executare.

II. Considerente cu privire la chestiunea în discuție (situația de fapt și temeiuri de drept):

1. Situația de fapt:

În practică, anumite complete de judecată de fond din cadrul Judecătorilor au respins cererile de valoare redusă sau cererile de emitere a unor ordonanțe de plată intentate ca fiind lipsite de interes, argumentând soluțiile pronunțate prin faptul că facturile fiscale în discuție reprezintă titlu executoriu fără a fi necesar a obține o hotărâre judecătorească, acest caracter fiind acordat și recunoscut de dispozițiile art. 42 alin. 6 indice 1 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice – articol care a fost introdus prin Legea nr. 225/2016 pentru modificarea si completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006.

În concret, în conformitate cu dispozițiile articolului mai sus individualizat, “Factura emisă pentru serviciile de utilități publice constituie titlu executoriu."

Deși o parte din instanțele care au admis excepția lipsei de interes a furnizorului au recunoscut faptul că emitentul facturii nu este o entitate care își desfășoară activitatea sub conducerea, coordonarea, control și responsabilitatea autorităților administrației publice (locale), acestea au statuat că totuși nu se poate face abstracție de la voința expresă a legiuitorului, care a dorit prin introducerea literei (f indice 1) sa includă în sfera serviciilor de utilitate publică și serviciile de furnizare gazele naturale[1]

2. Dispozițiile legale relevante:

Pentru a înțelege ce cuprinde sfera de aplicare a sintagmei “servicii de utilități publice”, trebuie să analizăm dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice (cu modificările și completările ulterioare). Aceasta normă juridică statuează că:

 “În înțelesul prezentei legi, Serviciile comunitare de utilități publice, denumite în continuare servicii de utilități publice, sunt definite ca totalitatea activităților reglementate prin prezenta lege și prin legi speciale, care asigură satisfacerea nevoilor esențiale de utilitate și interes public general cu caracter social ale colectivităților locale, cu privire la:

a) alimentarea cu apa;

b) canalizarea și epurarea apelor uzate:

b^1) procesarea apelor uzate din cadrul unităților administrativ-teritoriale printr-un serviciu public inteligent alternativ;

c) colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale;

d) alimentarea cu energie termică în sistem centralizat; 

e) salubrizarea localităților;

f) iluminatul public;

f^1) alimentarea cu gaze naturale;

h) transportul public local de călători.

Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice reglementează inclusiv entitățile care beneficiază de dispozițiile legale ale actului normativ, după cum urmează:

În conformitate cu art. 1 alin. (3) din Legea 51/2006:  „Prevederile prezentei legi se aplică serviciilor comunitare de utilități publice prevăzute la alin. (2), înființate, organizate și furnizate/prestate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, județelor, municipiului București și, după caz, în condițiile legii, la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sau la nivelul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, sub conducerea, coordonarea, controlul și responsabilitatea autorităților administrației publice locale.” 

În conformitate cu art. 2 lit. (g) din Legea 51/2006: “[…] operator de servicii de utilități publice, denumit și operator - persoană juridică de drept public sau de drept privat cu capital public, privat sau mixt, înregistrată în România, într-un stat membru al Uniunii Europene ori în alt stat, care asigură nemijlocit furnizarea/prestarea, în condițiile reglementărilor în vigoare, a unui serviciu de utilități publice sau a uneia sau mai multor activități din sfera serviciilor de utilități publice.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. (1): „Sistemele de utilități publice sunt parte componentă a infrastructurii tehnico-edilitare a unităților administrativ-teritoriale.

III. Punct de vedere cu privire la chestiunea în discuție:

Consider că suntem în ipoteza unei interpretări deficitare a judecătorilor care opinează că facturile fiscale emise de companiile private de furnizare servicii gaze naturale reprezintă titlu executoriu în ceea ce privește sumele datorate de clienții casnici sau non-casnici.

Argumente în sensul că facturile emise de furnizorii de gaze naturale nu reprezintă titlu executoriu:

1. Furnizorii privați (companiile private de furnizare servicii gaze naturale) nu se încadrează în sfera serviciilor comunitare de unități publice, înființate la nivelul comunelor, orașelor, astfel că nu este îndeplinită una din condițiile stabilite în actul normativ:

Din articolele mai sus enunțate, rezultă că serviciile comunitare de utilitate publică trebuie să fie înființate la nivel de comune, orașe și municipii, fiind parte a infrastructurii tehnico-edilitare a unităților administrativ-teritoriale. În comparație, companiile private de furnizare servicii gaze naturale sunt societăți pe acțiuni de drept privat, care prestează servicii de furnizare gaze naturale, nefiind înființată la nivel de unitate administrativ teritorială și nefăcând parte din infrastructura tehnico-edilitară a Unităților administrativ-teritoriale.

În concret, aceste companii private sunt operatori economici din sectorul de furnizare gaze naturale, organizate ca persoane juridice de drept privat, cu capital mixt, constituite potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile și supuse reglementarilor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Deși companiile asigură furnizarea serviciilor de gaze naturale și către consumatorii casnici/non-casnici, prestând servicii de utilitate publică, acestea nu intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 51/2005 deoarece nu au fost înființate la nivelul unei unități administrativ teritoriale și nu se află sub conducerea, coordonarea, și responsabilitatea autorităților administrației publice locale.

Drept urmare, nu este suficientă împrejurarea că alimentarea cu gaze naturale intră în categoria serviciilor de utilități publice, ci este necesar ca furnizorul să îndeplinească și celelalte condiții impuse de Legea nr. 51/2006, printre care să fie înființată la nivelul unei unități administrativ teritoriale și/sau să se afle sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale.

2. Interpretarea instanțelor precum că nu se poate face abstracție de la voința expresă a legiuitorului, care a dorit prin introducerea literei f indice 1) să includă în sfera serviciilor de utilitate publică și serviciile de furnizare gazele naturale, nu are susținere legală:

Interpretarea instanței în sensul că: (1) nu ar trebui să facem abstracție de la voința expresă a legiuitorului, precum și (2) că orice dispoziție trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, nu are un fundament legal, ci se bazează doar pe anumite principii ale teoriei generale a dreptului civil. Consider ca dispozițiile actului normativ sunt suficient de clare în ceea ce privește entitățile care pot invoca titlul executoriu al facturilor emise, iar instanțele judecătorești încearcă să “adauge la lege” prin invocarea principiilor mai sus enunțate. Apreciez că argumentul instanței nu are o acoperire din punct de vedere legal și nu poate complini lipsa precizării exprese în actul normativ în sensul că entitățile private pot invoca caracterul de titlul executoriu a facturilor fiscale emise de acestea.

În această ordine de idei, încetarea practicii neunitare la nivel de tară cu privire la caracterul de titlu executoriu al facturilor fiscale emise de companiile private care prestează servicii de furnizare gaze naturale poate fi realizată fie de Înalta Curte de Casație și Justiție (în cadrul unui Recurs în Interesul Legii), fie de legiuitor prin inserarea expresă a precizării că (cel puțin) dispozițiile art. 42 alin. (6 indice 1) din Legea 51/2006 sunt/nu sunt aplicabile și entităților private care furnizează servicii de ordine publică.

Nota: Referitor la caracterul de titlu executoriu al facturii fiscale în ceea ce privește valoarea penalităților de întârziere inserate în facturile fiscale, chiar și instanțele care consideră că facturile fiscale emise de entitățile private care prestează servicii de furnizare gaze naturale reprezintă titlu executoriu, au statuat în cadrul hotărârilor pronunțate că penalitățile de întârziere calculate de furnizori și inserate în facturi nu ar beneficia de același tratament (posibilitatea de a fi puse în executare direct în baza facturilor emise – titluri executorii), ci ar trebui stabilite de instanțele de judecată în cadrul unor hotărâri judecătorești, dat fiind că penalitățile de întârziere își au sorgintea în clauzele contractuale acceptate de părți.

Articol redactat de Vasile Furculita – Avocat Partener în cadrul GĂNȚOI, FURCULIȚA ȘI ASOCIAȚII